Cum să faci tunsul mai ușor pentru copilul tău

Pe scurt

• Cei mai mulți copii se sperie de tuns din cauza surprizelor: bâzâitul mașinii, apa rece pulverizată, pelerina strânsă la gât.
• Explică-i dinainte, pe rând, tot ce o să vadă, audă și simtă.
• Lasă-l să simtă mașina de tuns întâi pe mână și să privească pe altcineva tunzându-se.
• Dă-i un rol: ține pieptenele, se uită în oglindă, numără cu tine.
• Alege o oră liniștită, păstrează tunsul scurt și laudă-l pentru curaj, nu pentru cât de nemișcat a stat.

De ce le e frică copiilor de tuns?

Copiilor le e frică de tuns mai ales pentru că tunsul e plin de senzații pe care nu le-au anticipat. Un adult știe că mașina bâzâie și că foarfeca face „cric-cric” lângă ureche. Un copil mic aude un zgomot puternic chiar lângă cap, simte ceva rece pe gât și vede un om necunoscut aplecat peste el.

Mulți copii cred, pe bună dreptate din punctul lor de vedere, că o să-i doară. Au tăiat cu foarfeca hârtie și au văzut că se rupe. Ce se întâmplă cu părul lor? Dacă nimeni nu le-a explicat, imaginația completează golurile.

Mai e și partea de control. Pe scaunul frizerului, copilul trebuie să stea pe loc, cu capul aplecat, fără să vadă ce se întâmplă în spatele lui. Pentru un copil de doi sau trei ani, asta e mult de cerut.

Vestea bună: aproape toate aceste temeri scad mult când copilul știe dinainte ce urmează.

Cum îmi pregătesc copilul pentru tuns?

Pregătirea pentru tuns înseamnă să-i arăți copilului, pe rând, fiecare lucru pe care îl va întâlni, înainte să ajungă pe scaun. Nu e nevoie de multe cuvinte, e nevoie de lucruri pe care le poate vedea și atinge.

Explică senzațiile. Spune-i ce va simți: „O să ai o pelerină, ca un supererou. O să simți puțină apă rece pe păr. Pieptenele gâdilă puțin. Foarfeca face cric-cric. Mașina face bzzz, ca o albină.”

Spune-i că nu doare. Leagă tunsul de ceva cunoscut: „Părul e ca unghiile. Când le tăiem, nu doare. Părul crește la loc.”

Lasă-l să privească. Ia-l cu tine când se tunde un părinte, un frate sau un bunic. Să vadă că omul de pe scaun e liniștit și că, la sfârșit, toată lumea zâmbește.

Arată-i mașina pe mână. Dacă se folosește mașina de tuns, roagă frizerul (sau folosește-o pe a voastră, acasă) s-o pornească întâi departe, apoi s-o atingă ușor de mâna copilului. Bâzâitul simțit pe mână e mult mai puțin înfricoșător decât cel auzit pe neașteptate lângă ureche.

Joacă-te de-a frizerul. Acasă, tundeți ursulețul cu o foarfecă de jucărie, puneți-i o pelerină din prosop, pulverizați-i puțină apă. Copilul devine cel care controlează situația.

La salon sau acasă: ce e mai bine?

Și tunsul la salon, și tunsul acasă pot funcționa; contează mai puțin locul și mai mult cât de liniștit și previzibil e momentul.

Un salon pentru copii are de obicei scaune în formă de mașinuță, desene animate și frizeri obișnuiți cu copii care se foiesc. Asta ajută mult. Întreabă care e o oră mai liniștită, fără coadă și fără zgomot.

Acasă, copilul e pe teren cunoscut și poate sta în brațele tale. Tunsul poate fi împărțit în bucăți scurte, cu pauze. Dezavantajul e că tu trebuie să fii și liniștitorul, și frizerul.

Orice ai alege, evită surprizele. Nu-l duce la salon „la plimbare” ca să afle abia acolo de ce ați venit. Spune-i dimineața, sau cu o zi înainte, ce urmează.

Ce fac dacă copilul nu stă liniștit?

Dacă copilul nu stă liniștit la tuns, scopul nu e să-l ții nemișcat cu forța, ci să-l ajuți să se simtă în siguranță și ocupat.

Dă-i ceva de făcut. Poate ține un pieptene, poate urmări în oglindă cum „dispare” părul, poate număra cu tine bucățelele care cad pe pelerină.

Adu o distracție. O jucărie preferată, o carte cu clapete sau un filmuleț scurt pe telefon pot fi de mare ajutor în momentele mai grele, cum e ceafa.

Ține-l în brațe. Copiii mici stau mai bine pe genunchii părintelui, cu pelerina peste amândoi.

Păstrează-l scurt. Un tuns rapid și „suficient de bun” e mai valoros decât unul perfect care se termină în lacrimi. Poți termina altă dată.

Oprește-te când e prea mult. Dacă plânge tare și nu se mai liniștește, fă o pauză. Forțarea unui tuns lung pe un copil supărat face ca următorul să fie și mai greu.

Laudă efortul. La final, spune exact ce a mers bine: „Ai ținut pieptenele tot timpul. Ai fost foarte curajos când a bâzâit mașina.”

Pas cu pas

1. Cu o zi înainte, spune-i copilului că urmează tunsul și povestește-i pe scurt cum va fi.
2. Jucați-vă de-a frizerul cu o jucărie: pelerină, apă, pieptene, „cric-cric”.
3. Alege o oră liniștită, când copilul e odihnit și sătul.
4. La salon sau acasă, lasă-l să privească pe altcineva tunzându-se, dacă se poate.
5. Arată-i mașina de tuns: întâi auzită de departe, apoi simțită pe mână.
6. Dă-i un rol: ține pieptenele sau urmărește în oglindă.
7. Scoate distracția pregătită pentru părțile mai grele.
8. Ține tunsul scurt și oprește-te dacă devine prea mult.
9. Laudă-l pentru ce a reușit, apoi faceți împreună ceva plăcut.

În funcție de vârstă

• 1–3 ani: în brațele părintelui, cu o jucărie în mână, un tuns rapid, doar cât e nevoie. Mai puține cuvinte, mai multă apropiere.
• 4–5 ani: citiți o poveste despre tuns, jucați-vă de-a frizerul și lăsați-l să aleagă între două variante de tunsoare pe care le acceptați amândouă.
• 6–8 ani: lasă-l să-i spună singur frizerului ce vrea. Copiii de această vârstă cooperează mult mai ușor când simt că tunsoarea e a lor.

Cuvinte care ajută și cuvinte de evitat

Spune:

• „Părul nu doare când e tăiat, la fel ca unghiile.”
• „Mașina face bzzz. Vrei s-o simți întâi pe mână?”
• „Poți să ții tu pieptenele.”
• „Spune-mi dacă vrei o pauză.”

Evită:

• „Stai nemișcat, că te taie!”
• „Nu e nimic, nu mai plânge.”
• „Dacă nu stai cuminte, nu primești nimic.”
• „Hai doar la o plimbare” (când de fapt mergeți la tuns).

Greșeli frecvente

• Să sperii copilul ca să stea nemișcat („te taie”, „te înțeapă”).
• Să continui un tuns lung cu un copil foarte supărat, doar ca să termini.
• Să-l duci la salon prin surprindere, fără să-i spui de acasă.
• Să alegi o oră aglomerată, când copilul e obosit sau flămând.

Când să ceri ajutorul unui specialist

Dacă fiecare tuns aduce o suferință foarte mare, mai ales dacă și în alte situații copilul reacționează puternic la atingeri, zgomote sau texturi, merită să discuți cu medicul copilului. Uneori, o sensibilitate mai mare la senzații are nevoie de un sprijin în plus, iar medicul te poate îndruma.